20
Iul
10

Mirodenii

Mirodenii

03
Noi
09

Cheesecake (2)

4 []

Pentru 6 persoane

Aluat: 300 g făină, 150 g unt, 100 g zahăr farin, 1 ou, 1 vârf de cuţit de sare

Garnitură: 1 kg brânză dulce de vaci, 120 g zahăr farin, 4 gălbenuşuri, 2 albuşuri, 1 plic zahăr vanilinat, 1 lămâie, 1 lingură rasă de făină, 1 lingură rasă amidon de porumb, 1 vârf de cuţit de sare

Cu o zi înaine se pune brânza la scurs într-o bucată de tifon, pusă în două, pe o strecurătoare cu picior, aşezată într-un vas.

Aluatul: se pune făina cernută într-un castron, se adaugă sarea, untul tăiat cubuleţe şi se amestecă uşor cu vârful degetelor. Se încorporează oul şi se formează o sferă. Se presară cu puţină făină şi se lasă 1 h la frigider. Se încălzeşte cuptorul la foc mijlociu şi se tapetează cu unt o formă rotundă cu fund detaşabil, cu diametrul de 25 cm. Se tapetează toată forma cu aluat şi se înţeapă din loc în loc cu furculiţa. Se acoperă cu hârtie pentru copt şi se acoperă cu boabe de fasole uscată. Se coace la cuptor, cca. 15 minute.

Garnitura: se pune brânza scursă într-un castron, se adaugă zahărul, zahărul vanilinat, coaja rasă de lămâie, făina, amidonul şi gălbenuşurile. Se omogenizează compoziţia. Se bat albuşurile spumă tare şi se încorporează uşor, de jos în sus.

Se toarnă compoziţia peste aluat şi se coace 40 minute la cuptor. Se lasă să se răcească în cuptorul stins şi cu uşa cuptorului deschisă. Se desprinde din formă şi se pune la frigider înainte de servire.

© Copyright 2009 ariadnaf’s blog. All Rights Reserved

03
Noi
09

Cheesecake (1)

12

Aceasta este faimoasa prăjitură americană (din California) cu brânză dulce.

Pentru 6 persoane: 500 g brânză dulce, 200 g zahăr, 2 ouă, 6 gălbenuşuri, 150 ml smântână, 100 ml frişcă, 2 pişcoturi, 25 g unt, 1 vârf de cuţit de sare

Se amestecă brânza scursă cu zahărul, sarea, apoi ouăle şi gălbenuşurile bătute ca pentru omletă, smântâna şi frişca. Se pisează pişcoturile într-o piuliţă. Se tapetează o formă rotundă cu unt şi pudra de pişcoturi şi se toarnă compoziţia. Se coace în cuptor la bain-marie, la foc mic, timp de 1 h 15 minute. Se lasă să se răcească şi se desprinde din formă. Se pune la frigider şi se serveşte foarte rece, ca atare sau însoţit de un piure de fructe roşii proaspete sau congelate, mixate şi îndulcite după gust.

© Copyright 2009 ariadnaf’s blog. All Rights Reserved

03
Noi
09

Prajitura cu branza si glazura de lamaie

1bis

Pentru 6 persoane

Blat: 250 g făină, 250 g zahăr, 250 g unt, 4 ouă, 1 lămâie

Cremă: 500 g brânză dulce de vaci, 100 g frişcă lichidă, 60 g zahăr tos, 1 plic zahăr vanilinat

Glazură: 200 g zahăr tos, 1 lămâie, 50 g fistic

Blatul: se topesc 20 g unt şi se badijonează cu o pensulă înmuiată în acesta o tavă dreptunghiulară. Se lasă să se răcească untul şi se pudrează cu zahăr. Se încălzeşte cuptorul la foc mic. Se freacă spumă untul cu zahărul rămas şi se adaugă ouăle, unul câte unul. Se omogenizează şi se încorporează făina uşor. Se adaugă sucul şi coaja rasă de lămâie. Se umple tava până la 2/3 din înălţime cu această compoziţie şi se coace în cuptor timp de 40 minute. Se scoate blatul şi se lasă să se răcească pe un grătar.

Crema: se freacă brânza cu zahărul şi zahărul vanilat timp de 1 minut. Se bate smântâna foarte rece în frişcă şi se încorporează brânza dulce.

Cu un cuţit lung şi cu lama zimţată se taie blatul răcit, la 2/3 din înălţime. Se întinde crema pe blatul subţire şi se acoperă cu blatul mai gros.

Glazura: se toarnă sucul de lămâie într-un bol, se adaugă zahărul şi se freacă până când se obţine o pastă omogenă.

Se toarnă glazura deasupra prăjiturii şi se întinde pe toată suprafaţa cu o spatulă de lemn. Se presară cu fistic tocat. Se lasă să se întărească glazura timp de 45 minute.

© Copyright 2009 ariadnaf’s blog. All Rights Reserved

31
Oct
09

Sortimente de branza preparate in casa

111

Brânză de burduf

Se fierbe laptele de oaie la 32-34°C, se adaugă cheagul, se amestecă şi se lasă 1 h-1 h 30 minute. Se mărunţeşte brânza pe fundul vasului, astfel încât bulgării să fie de mărimea cireşelor. Se scurge zerul, se pune caşul în tifon şi se agaţă sau se presează. După scurgerea zerului, se trece caşul într-o cameră la 12-16°C, lăsând-o 3-6 zile să se matureze. Se obţine o culoare alb-gălbuie, consistenţă moale, aromă plăcută, iar gustul este acrişor. Se taie în felii, se frământă, se trece prin maşina de tocat, se sărează şi se amestecă într-un vas de lemn, până când se obţine o pastă uniformă care se introduce în burduf.

Brânză în coajă de brad

Se prepară identic cu brânza de burduf. Se taie şi se scot plăci de coajă de la brazii tăiaţi de curând şi se formează cilindri cu diametrul de 10-30 cm şi înălţimea de 30-40 cm. Se cos cilindri pe tăietură, cu fibră de tei şi apoi capacul. Se pune brânza în cilindru, se îndeasă bine şi se acoperă cu un alt capac. Se lasă la temperatura de 12-16°C, timp de 10-15 zile să se matureze. Brânza capătă aromă de brad.

Caşcaval

Pentru 2 kg caşcaval: 1,6 kg brânză de vaci scoaptă (fermentata), 300 g brânză de oi sărată, 1,5 l lapte, 75 g margarină la pachet (numai Unirea), 1 lingură bicarbonat de sodiu stins cu oţet, 1 ou

Se fierbe laptele şi când dă în clocot, se adaugă brânza de vaci, se amestecă şi se lasă 10 minute. Se strecoară şi se se lasă caşul să se scurgă bine în tifon. Se trece caşul prin maşina de tocat împreună cu brânza de oi. Se topeşte margarina într-o cratiţă emailată, se lasă să se răcoreasă şi se adaugă brânza şi oul. Se pune la foc mic, amestecând continuu cu o lingură de lemn, până când caşcavalul se întinde pe lingură. Nu se lasă mai mult pe foc pentru că se subţiază şi nu se mai întinde. Înainte de a lua cratiţa de pe foc se încorporează bicarbonatul de sodiu stins cu oţet. Se presează bine caşcavalul în cratiţă, se răstoarnă şi se ţine la rece.

© Copyright 2009 ariadnaf’s blog. All Rights Reserved

30
Oct
09

Sortimente de branza

2

Branza Brie

Este o brânză obţinută din lapte de vacă, cu pastă moale, coaja pudrată, comestibilă şi interior cremos, cu savoare dulce şi bogată. Originară din Franţa, este considerată una dintre cele mai bune sortimente de brânză din lume. Este monitorizată fiecare etapă a producţiei, incepand de la coagularea cazeinei din lapte, la sărare, uscare, tratare şi până la maturarea în pivniţe reci sau în peşteri cu multă umiditate. Se obţine din lapte integral sau degresat, are o coajă subţire, pudrată în ruginiu sau bej. Maturată perfect, interiorul galben şi cremos se umflă sau picură, dar nu curge când este tăiată. Are o savoare plină şi bogată. Brânza Brie este perisablă şi trece repede din faza de maturare la supramaturare. Este bine cunoscută încă din secolul al VIII-lea, fiind produsă într-o regiune din Franţa care astăzi se numeşte Seine-et-Marne, la sud-est de Paris. Actualmente, este produsă în alte regiuni ale Franţei, în S.U.A. şi în alte ţări.

Branza Camembert

Este o brânză obţinută din lapte de vacă, cu pastă semi-moale, coajă albă, comestibilă, cu interior gălbui şi cremos şi aromă ce variază de la dulce la picant, în funcţie de gradul de maturare. Este originară din regiunea Normandia, din Franţa. După coagulare şi scurgere, brânza este sărată şi suprafaţa este tratată cu o cultură specială de ciuperci şi bacterii. Cu cât brânza Camembert se învecheşte, cu atât această cultură înaintează mai încet spre interior, dându-i aroma şi consistenţa caracteristică. Când este perfect maturată, interiorul devine galben cremos, tartinabil, şi tinde să se umfle când brânza este tăiată. Aroma este delicată şi bogată. Supramaturată, adică maturată mai mult, capătă o consistenţă lichidă sau semi-lichidă, curge, este amară şi miroase a amoniac. Brânza maturată suficient este presată în cutii rotunde, de lemn, cu formă şi mărime standard. Denumirea i-a fost dată de Napoleon al III-lea, după numele primului oraş în care a gustat-o. Producerea ei este reglementată de guvernul francez şi monitorizată prin sistemul A.O.C. Appellation d’Origine Contrôlée), Controlul / Protecţia Denumirilor de Origine, asemenea multor brânzeturi faimoase. Este produsă acum şi în Germania, Danemarca şi S.U.A. Producerea unor sortimente de brânză Camembert, făcute în Normandia din lapte crud, nepasteurizat este autorizată de guvernul francez. Totuşi, datorită reglementărilor privind siguranţa produselor alimentare, care interzice achiziţionarea de brânzeturi din lapte neprelucrat şi care au fost maturate mai puţin de 60 de zile, acest sortiment este interzis să se importe din S.U.A. şi din alte ţări.

Branza Cantal

Este o brânză care se obţine din lapte de vacă, în Cantal din provincia Auvergne, Franţa.

Branza Cheddar

Este o brânză care se obţine din lapte de vacă, cu pastă tare, cu aromă ce variază de la uşoară la intensă şi culoare de la alb la portocaliu strălucitor. Este brânza cu cea mai mare producţie şi cea mai consumată în lume. Brânza odată închegată, este tăiată, amestecată, făcută grămadă şi fărâmiţată în particule fine, procedeu ce îi conferă textura şi aroma sa unică. Forma tradiţională de tobă, este numită cheddar. Denumirea aceasta provine de la oraşul Cheddar din Somerset (Anglia), unde a fost produsă pentru prima dată. În secolul al XVI-lea, brânza Cheddar a încântat turiştii care au vizitat Cheddar Gorge, un canion spectaculos din apropiere. Turiştii au început să cumpere brânză Cheddar pentru a o consuma la întoarcerea acasă. De atunci, brânza Cheddar s-a răspândit peste tot în lume. Statul Wisconsin este astăzi cel mai mare producător mondial.

Branza Cheshire

Legenda spune că romanilor le plăcea atât de mult brânza de Cheshire încât au construit un zid în jurul oraşului Chester pentru a proteja industria brânzei din acest oraş. Este un tip de brânză cu pastă moale, sfărâmicioasă, care de obicei are culoarea albă dar poate fi şi roşie sau mai rar, cu vinişoare bleu. Brânza albă şi cea roşie au un gust uşor sărat şi o textură puţin sfărâmicioasă. Se combină cu fructe proaspete în salate, supe sau sosuri pentru paste făinoase. Se poate prepara amestecând-o cu brânză dulce, cubuleţe de castraveţi, usturoi pisat, mentă tocată şi se serveşte cu legume proaspete. Brânza bleu are o aromă mai pronunţată şi mai bogată. Este ideală pentru tartine sau ca dres în salate. Toate aceste trei sortimente sunt excelente pentru gustări simple (pâine cu brânză şi bere, brânză topită şi bere), pentru plăcinte cu brânză, rösti (preparat cu brânză roşie, cartofi, ceapă, şuncă şi condimente), sau sunt un excelent adaos la tarte sau alte prăjituri cu fructe.

Branza Edam

Este o brânză cu pastă moale, de origine olandeză ( Edam, oraş în vestul Olandei, lângă Amsterdam), cu o textură uşor asemănătoare cauciucului, modelată sub formă de sferă îmbrăcată în ceară de culoare roşie.

Branza Emmental (Branza elvetiana)

Este o brânză obţinută din lapte de vacă, cu pastă tare, cu interiorul de culore galben pal, conţinând găuri mari şi având o savoare dulceagă, de alune. Este produsă în numeroase ţări, inclusiv în S.U.A., folosindu-se un procedeu originar din valea râului Emma, în Elveţia, datând încă din anul 50 e.n. Una dintre cele mai faimoase varietăţi de brânză elveţiană este produsă în Norvegia şi se numeşte brânză Jarlsberg. În pofida popularităţii sale, fiind produsă pe scară largă, brânza Emmental este printre cele mai dificil de obţinut. Se prezintă sub formă de roţi mari, cântărind între 9 şi 91 kg. Acestea se înmoaie în saramură pentru a se inhiba creşterea bacteriilor precum şi uscarea excesivă. Este maturată la temperaturi cuprinse între 22-27° C, timp de 3-6 luni. Se folosesc trei culturi diferite de bacterii, una dintre ele servind la formarea găurilor, prin producerea unor pungi inofensive de bioxid de carbon în cursul procesului de tratare. Deoarece fiecare dintre cele trei bacterii joacă un rol diferit în procestul de tratare al brânzei elveţiene, dozarea lor trebuie făcută cu grijă pentru a asigura o balanţă echilibrată a acidităţii, aromei şi frecvenţei golurilor în produsul final.

Branza Feta

Este o brânză cu pasta moale, proaspătă, albă şi sfărâmicioasă. Este cea mai faimoasă dintre brânzeturile greceşti, avându-şi originea cu secole în urmă, când ciobanii făceau brânză din laptele de oaie şi de capră. Astăzi, este produsă pe scară largă din lapte de vacă, în S.U.A., Franţa, Gemania, Danemarca, Italia şi Israel. Pentru a putea fi conservată mai mult timp decât cea proaspătă, brânza Feta este scursă, tăiată (“feta” înseamnă “felie” sau “bucată” în limba greacă), sărată şi aşezată în butoaie cu saramură unde este ţinută timp de 1-6 luni. În S.U.A., Feta este aromată cu plante, înainte de a fi ambalată. Aroma sa intensă şi sărată precum şi textura sfărâmicioasă face ca aceasta să fie folosită în salatele combinate. Adesea este tăiată în cuburi şi servită cu pâine şi măsline. Se utilizează foarte mult în bucătăria grecească.

Branza Gorgonzola

Este o brânză cu pastă semi-moale, cu interiorul de culoarea fildeşului, străbătut de vinişoare verzi şi cu aromă înţepătoare, picantă. Este una dintre cele mai vechi şi mai fine sortimente de brânză. Produsă în Italia începând cu secolul al IX-lea, a fost denumită după oraşul Gorgonzola de lângă Milano, unde a apărut prima dată. Astăzi, producătorii şi distribuitorii acestui sortiment de brânză sunt controlaţi strict prin D.O.C. (Denominazione di Origine Controlatta), o agenţie guvernamentală italiană care autorizează producătorii ce îndeplinesc standardele de înaltă calitate cerute de sortimentul monitorizat, să poarte numele original. Gorgonzola este produsă şi de S.U.A. şi de alte ţări. Procedeul special de obţinere a acestui sortiment de brânză constă în alternarea straturilor de brânză preparată din laptele muls dimineaţa şi din laptele muls seara. Pudra de ciuperci de cultură presărată între straturi duce la apariţia unor vinişoare marmorate, caracteristice. Brânza parcurge trei stadii de tratare care durează cel puţin 90 de zile. O varietate a acesteia este “Dolce Gorgonzola” care este maturată 3 luni, capătă o textură mai moale şi o aromă mai delicată faţă de Gorgonzola care este maturată până la 1 an. Se prezintă sub formă de roată care este tăiată în jumătate, pe orizontală.

Branza Gouda

Este o brânză obţinută din lapte de vacă, cu o textură cremoasă, interiorul de culoare galbenă, perforat cu găurele şi o aromă dulce, de alune, care se intensifică în timp. Este denumită după un oraş de lângă Rotterdam (Olanda), unde a fost obţinută în Evul mediu, în secolele V-XV. În secolul al XIII-lea, a fost exportată în alte ţări europene. Caracteristicile sale sunt forma de sferă turtită (este presată în matriţe cu această formă) şi învelişul cerat (se îmbracă în ceară pentru a o proteja şi conserva îm timpul depozitării şi al expedierii. Brânza denumită “Baby Gouda”este îmbrăcată în ceară roşie şi învelită în celofan.

Branza Grana

Este un sortiment de brânză asemănător parmezanului.

Branza Gruyere

Este un sortiment de brânză elveţiană, cu pastă tare, conţinând, câteodată, găuri şi având o savoare dulceagă, de alune. Se fabrică în Elveţia (Gruyère, oraş elveţian), în Franţa: în munţii Jura şi Vosgi. Este folosită adesea la gratinarea diverselor preparate.

Branza Mascarpone

Sortiment de brânză italiană, foarte grasă, nesărată, bogată în zer, cu textură tartinabilă, asemănătoare unei creme de brânză.

Branza Mozzarella

Originară din provinciile italiene, Latium (Lazio) şi Campania, această brânză proaspătă din pastă presată, conţine cca. 40-45% materii grase şi are o savoare dulce, uşor acrişoară. La început, adevărata Mozzarella era preparată din lapte de bivoliţă, dar astăzi aceasta este mai rară, fiind în general făcută din lapte de vacă. Se comercializează atât preambalată cât şi în vrac. Brânza preambalată se prezintă sub formă de sfere, de mărimea pumnului sau sub formă de burduf. Pasta sa elastică este foarte umedă şi de aceea, pentru a putea fi păstrată o zi sau două se înveleşte ermetic într-o bucată de folie de plastic şi se ţine la frigider. Pentru o conservare mai indelungată, se pune într-un borcan şi se acoperă cu apă sărată.

Branza Pecorino

Brânză italiană, din lapte de oaie. Vezi brânza Romano.

Branza Ricotta

Brânză italiană, proaspătă, albă, dulce, cu o consistenţă cremoasă, făcută din zer şi utilizată mai ales la gătit. A fost obţinută mai întâi în Roma, din zer de lapte de oaie sau din zerul rămas după preparea brânzei Romano. Astăzi, se prepară în Lombardia, din zer de lapte de oaie şi de capră, iar uneori din zerul de lapte de vacă sau de bivoliţă. Se face nu numai în Europa ci şi în S.U.A., mai ales în Wisconsin şi New-York. Pentru prepararea acestui tip de brânză , zerul dulce rămas de la prepararea altor brânzeturi este încălzit a doua oară cu substanţe coagulante, astfel că proteinele rămase coagulează, obţinându-se o brânză asemănătoare urdei.

Branza Romano

Este un sortiment de brânză cu pastă foarte tare, cu gust picant şi sărat, cu un interior granulos de culoare galben pal, care se închide cu timpul. Obţinută mai întâi în Italia, din lapte de oaie, actualmente se produce din lapte de capră şi vacă, atât în Italia cât şi în S.U.A. Brânza Romano originală se numeşte Pecorino Romano, deoarece a fost produsă mai întâi la Roma, din lapte de oaie (“pecora”, înseamnă “oaie” în italiană). Este probabil cel mai vechi sortiment de brânză italiană, fiind la fel de importantă în sudul Italiei, aşa cum este Parmezanul în nordul Italiei. Producerea ei se afla sub supravegherea D.O.C. (Denominazione di Origine Controlatta), o agenţie guvernamentală italiană de protecţie a denumirii de origine. Astfel, Pecorino Romano poate fi produsă numai între lunile octombrie şi iunie şi trebuie maturată cel puţin 8 luni.

Branza Roquefort

Este probabil brânza cu cea mai veche şi mai bogată istorie. Pliniu cel Bătrân o cita în lucrarea sa “Istoria naturală”, iar Charlemagne a gustat-o la mânăstirea din Vabres. În 1411, Charles al VI-lea, a acordat locuitorilor localităţii omonime “monopolul maturării acestui sortiment de brânză, aşa cum este practicată din timpuri imemoriale”. Parlamentul din Toulouse îi conferea în 1665 o denumire originară, protejând-o de imitaţii “pentru ca să fie la adăpost de contrafaceri, să se numească Roquefort, sub pedeapsa de o mie de livre amendă “. Este o pastă obţinută exclusiv din lapte de oaie, crud şi integral, în care se introduce un mucegai verde, numit Penicillium roqueforti care îi conferă aromă, savoare şi onctuozitate în decursul mai multor luni de maturare. Brânza este apoi transportată în peşterile de calcar din Combalou, aproape de oraşul Roquefort, unde se lasă la maturat timp de 3 până la 9 luni. Pe măsură ce brânza se învecheşte, mucegaiul introdus în pastă creează vinişoare verzi-albăstrui, conferindu-i o aromă intensă şi o textură cremoasă. Se prezintă sub formă de roţi. Pentru a se obţine o astfel de roată sunt necesari cca. 4,5 l lapte. Laptele se obţine în 18 departamente muntoase din sud, dar maturarea rămâne specialitatea localităţii Roquefort-sur- Soulzon din Aveyron. Natura a aranjat bine lucrurile, tăind în calcar falii, crevase şi caverne, cu un microclimat atât de particular încât acest tip de brânză nu poate “înflori” în nici un fel de pivniţă amenajată. Vara, ca şi iarna, temperatura se situează între 6-8° C, iar umiditatea este constantă. Un fenomen unic în lume. Este produsă din decembrie până în iulie, maturată în peşteri timp de peste patru luni şi păstrată în camere reci .

Parmezanul: o branza regala

Adevăratul parmezan, Parmigiano-Reggiano, originar din Parma (Italia) este considerat unul dintre cele mai fine sortimente de brânzeturi din lume. Actualmente, este produs numai în câteva regiuni ale Italiei printre care Bologna, Mantua (Mantova), Modena, Parma şi Reggio nell’ Emilia. Originea, producerea şi calitatea sa finală sunt foarte strict şi riguros controlate de legislaţia italiană, prin sistemul D.O.C. (Denominazione di Origine Controlatta), asemenea vinurilor. Astfel, sortimentul de brânză care poartă numele Parmigiano-Reggiano poate fi produs numai între lunile aprilie şi noiembrie, din lapte parţial degresat, obţinut de la vacile hrănite cu iarbă. Este sortimentul cel mai bogat în calciu dintre toate brânzeturile. Cunoscut încă de pe vremea romanilor care îl consumau ras, acest autentic rege al brânzeturilor italiene este fabricat şi astăzi ca acum 7-8 secole, în mod artizanal şi complet natural. Se prezintă sub formă de roţi cu margini uşor bombate, fiecare cântărind între 30-40 kg. Pasta parmezanului este de culoare galben-pai sau galben-auriu. Este moale, fragil, de consistenţă granuloasă, şi se desface în solzi fini. Aroma sa este inimitabilă, delicată, savuroasă şi fructată. Maturarea parmezanului nu trebuie să fie mai mică de 14 luni, dar în general durează circa 2 ani. Cel mai bun Parmigiano se numeşte “Stravecchio” şi are vârste de peste 3 ani, unii producători lăsându-l să se învechească 10 ani. Cu cât se învecheşte mai mult, culoarea şi aroma se intensifică iar textura se întăreşte. De aceea, parmezanul maturat este un sortiment de brânză cu miezul foarte tare, de culoare gălbuie a paiului, având o coajă subţire şi comestibilă. Experţii producători de brânzeturi apreciază calitatea roţilor de parmezan bătându-le uşor cu un ciocănel. Cele al căror sunet este incert se comercializează sub formă de răzătură de parmezan. În schimb, când acestea nu prezintă nici un defect, sunt marcate cu fierul cald cu o inscripţie caracteristică, gravată şi marcată cu puncte pe tot talonul roţii: Parmigiano-Reggiano, aşa cum sunt semnate operele de artă. În Italia se vinde de obicei în bucăţi tăiate din roţile de parmezan. Aroma sa intensă, complexă şi uşor sărată îl face un adaos savuros pentru supe, salate şi paste făinoase. Alte varietăţi de parmezan sunt produse în masă în Argentina şi în S.U.A., în special în Wisconsin, dar şi în New-York. Parmezanul american este de obicei maturat timp de 10-14 luni, adesea ras şi ambalat pentru vânzare.

© Copyright 2009 ariadnaf’s blog. All Rights Reserved

30
Oct
09

Sarbatorile in familie sau cu prietenii

11

buffet

Primirea familiei la o petrecere

· Alegeţi data cu cel puţin şase săptămâni înainte.

· Stabiliţi o listă precisă cu invitaţii şi nu mizaţi pe absenţa tinerilor, întrucât, deşi obligaţiile familiale îi plictisesc, în schimb le face plăcere să se întâlnească unii cu alţii.

· Întocmiţi lista obiectelor necesare: veselă, mese, scaune… Cereţi dinainte persoanelor care vă sunt apropiate să vă împrumute din acestea dacă aveţi nevoie.

· Reamintiţi-le celor mai distraţi, cu 8 zile înainte, data şi ora petrecerii.

· În funcţie de numărul de participanţi, optaţi pentru o masă cu invitaţii aşezaţi pe scaune sau pentru un bufet. Prima variantă trebuie evitată dacă sunt peste douăzeci de invitaţi, pentru că ar fi un adevărat calvar pentru gazdă, mai ales dacă este vorba de sărbătorirea zilei de naştere a mezinului său !

· Conversaţia generală fiind întotdeauna dificilă, o puteţi înlesni dispunând două mese în forma de T.

· Întocmiţi un plan al aşezării invitaţilor la masă:

· gazdele vor prezida masa, stând faţă în faţă.

· locul de onoare, în dreapta lor, va fi atribuit bunicilor mai în vârstă. În cazul unui botez, aceştia vor ceda aceste locuri naşului şi naşei.

· dacă este vorba de un botez la biserică şi preotul este invitat la masă, lui i se va oferi locul de onoare.

· evitaţi să aşezaţi cuplurile alături şi alternaţi adulţii cu adolescenţii.

· rezervaţi un colţ al mesei pentru cei mici.

· Apelaţi la un bucătar sau alegeţi meniuri care se pot realiza dinainte.

· Bufetul este ideal pentru familiile numeroase. Realizaţi un bufet mare, accesibil tuturor, pe care veţi aşeza platourile cu preparate şi vazele cu flori. Completaţi-l cu bufeturi anexe, unul pentru veselă, unul pentru băuturi şi un al treilea pentru tineret.

· Prevedeţi mese şi scaune pentru a se aşeza atât cei mici, cât şi cei mari. Nu le risipiţi însă prea mult, pentru a permite mişcarea invitaţilor.

· În ceea ce priveşte preparatele culinare, prevedeţi pentru fiecare persoană câte şase sandvişuri (canapele), patru prăjiturele sărate şi şase prăjiturele dulci. Completaţi apoi cu un fel de mâncare rece, salate şi un desert festiv.

· Referitor la băuturi, dacă nu oferiţi decât şampanie, prevedeţi câte o jumătate de sticlă de persoană. Dacă serviţi şi vin, puteţi reduce şampania la jumătate.

O cină reuşită cu prietenii

Înainte de toate, reuşita depinde de starea de spirit a gazdei. Dacă sunteţi destinsă, totul se va petrece bine. Pentru aceasta însă, trebuie să ştiţi cum să vă organizaţi.

· Îmbrăcaţi masa cu o zi înainte, având grijă de modul în care o veţi decora.

· Alegeţi porţelanuri cu desene discrete, nimic nu este mai dezagreabil decât să mănânci din farfurii în culori sau cu desene agresive.

· Se aşază paharele după înălţime, în ordine descrescătoare.

· Se pun atâtea pahare câte vinuri diferite vor fi servite, fără a uita paharul pentru apă.

· Cuţitul se aşază în dreapta farfuriei, cu tăişul spre interior.

· Furculiţa se aşază în stânga farfuriei, cu dinţii în sus (stilul englez) sau cu dinţii în jos (stilul francez).

· Şerveţelul se pune pe farfurie, sau în stânga acesteia, iar deasupra se aşază o chiflă.

· Un buchet de flori cu parfum discret va da o notă de veselie mesei, numai că acesta trebuie să nu fie prea mare şi să aibă o formă rotundă, altfel mesenii nu se mai pot vedea între ei !

· Ultima tuşă armonioasă constă în asortarea lumânărilor.

O dată masa aranjată, jumătate din treabă este ca şi făcută.

· În privinţa meniului, este bine să alegeţi reţete pe care le-aţi mai pus în practică cu alte ocazii şi să renunţaţi să testaţi o nouă reţetă în acea seară. Dacă o greşiţi, dezastrul este asigurat! De asemenea, evitaţi preparatele care nu pot aştepta aşa cum sunt sufleurile sau cele care trebuie supravegheate: petrecerea serii cu gazda alergând mereu în jurul cuptorului este dezagreabilă pentru toată lumea !

· Se stabilesc băuturile ce vor fi servite, gustările, dulciurile şi fructele adecvate acestora.

· Se vor aşeza pe masă platourile cu gustări picante şi sărate şi cele cu dulciuri.

· Dintre gustările sărate şi picante se pot servi buşeuri formate din tartine cu icre, tartine cu pate de ficat, sandvişuri cu şuncă şi castraveţi, sandvişuri cu salam, etc. Se servesc de asemenea oleaginoase sărate şi prăjite: nuci, arahide alune, migdale, fistic.

· Dulciurile pot fi: prăjituri mici şi uscate, fursecuri, cornuleţe, ecleruri, tarte cu cireşe, struguri, portocale, mere, banane, etc.

· Gustările vor fi în următoarea proporţie: 1/3 gustări sărate şi picante, 1/3 dulciuri, 1/3 fructe oleaginoase şi fructe adecvate.

· Dacă se servec băuturi tari, whisky, cocteiluri preparate cu gin, se oferă în exclusivitate gustări picante.

· Dacă se organizează un cocteil cu gustări fine (şvaiţer, jambon, mici, cârnăciori calzi, ciuperci umplute, aspicuri, felii de ţelină tartinate cu pastă de brânză, fructe, alune, cafea) se servesc vinuri albe şi roşii, iar ca aperitiv , pe lângă alte băuturi tari şi cocteiluri, ţuică.

Mai rămâne să pregătiţi ambianţa.

· Întocmiţi împreună cu partenerul un plan al aşezării la masă a invitaţilor şi învăţaţi-l pe dinafară. Veţi evita astfel incompatibilitaţile. Gazdele trebuie să prezideze masa. Teoretic, invitaţii trebuie aşezaţi în ordinea descrescătoare a importanţei. Cu toate acestea, mizaţi mai curând pe afinităţi, alternând bărbaţii cu femeile.

· Fiţi atentă la conversaţii. Astfel puteţi să deviaţi cu drăgălăşenie flecăreala, sau să întrerupeţi discret un subiect care poate lua o întorsătură neplăcută, folosind punctele comune între două persoane pentru declanşarea unui schimb de idei: pasiuni, hobby-uri, etc. Cu alte cuvinte, trebuie să fiţi diplomată pentru că ambianţa depinde în primul rând de gazdă.

Un bar bine aprovizionat

Pentru a satisface gusturile tuturor invitaţilor este important să vă faceţi şi o rezervă de aperitive pentru bar.

· Prevedeţi o sticlă de lichior (de anason, etc.), o sticlă de vin (muscat, porto), cel puţin o sticlă de whisky, o sticlă de vermut alb sau roşu.

· Nu uitaţi să existe şi câteva sucuri de fructe sau suc de roşii pentru cei care nu beau alcool.

· De asemenea, prevedeţi şi câteva sticle de apă tonică, apă minerală sau apă plată.

Servirea vinurilor la mesele festive

În zilele de sărbătoare, vinurile merită un tratament special. De reţinut câteva reguli simple pentru a le pune în valoare, neuitând de importanţa formei paharelor, alegerii vinurilor, temperaturii şi modului de servire al acestora.

· Ordinea dispunerii paharelor (ideal este să se aşeze câte 3 pahare pentru a da strălucire mesei, potrivit momentului respectiv):

· paharul cel mai mare este pentru apă,

· mijlociul, pentru vinurile roşii,

· cel mai mic, pentru vinurile albe,

fără a-l uita pe cel special pentru aperitive (vodcă, lichior, etc) şi pe cel subţire şi cu picior, indispensabil pentru şampanie (evitaţi cupele deoarece bulele se evaporă prea repede).

· În ceea ce priveşte paharele pentru vinuri, sunt de preferat paharele incolore, cu picior şi cu diametrul mai mare la mijloc, care se îngustează în partea de sus. Acestea permit să se aprecieze culoarea, strălucirea vinului precum şi clătinarea delicată pentru a-i simţi toate aromele.

· Temperatura:

· vinurile albe, seci, sau lichiorul se beau între 8-10° C. Se pun la frigider 5-6 ore şi se deschid în momentul servirii.

· şampania se serveşte între 6-8° C. Dacă sticla se aduce la masă, ea trebuie să fie pusă la rece într-o găleată cu gheaţă.

· vinurile roşii se servesc la temperatura camerei, la circa 16° C .

· Într-o cameră încălzită, temperatura vinului din sticlă creşte cu 5° C într-o oră, iar temperatura vinului dintr-un pahar plin creşte cu 3° C în 15 minute.

· Ordinea servirii:

· mai întâi se servesc vinurile albe, în general seci, sau lichiorurile care se potrivesc minunat cu ficatul de gâscă.

· urmează vinurile roşii, în ordinea crescătoare a vechimii şi a calităţii.

· Nu se recomandă servirea vinului celui mai vechi cu brânzeturi deoarece acestea îi vor distruge aromele.

· Se serveşte vinul cel mai bun la felul principal, fiind mai bine apreciat la începutul mesei când bolta palatină nu este încă saturată..

· Decantat sau nu ? Pentru vinurile roşii, recente, aşa-zis fără depozite, nu este cazul decantării, dar se impune totuşi aerisirea unui vin încă tânăr şi “astupat”, fiind turnat încet într-o carafă frumoasă. Dimpotrivă, acest lucru se poate dovedi distrugător pentru un vin vechi. În acest caz, se preferă destuparea sticlei în poziţie culcată, fără a agita depozitul.

Arta de a oferi flori

Un buchet de flori, asemenea unei semnături, vă deconspiră.

· Dacă nu cunoaşteţi bine persoana care v-a invitat, rămâneţi la varianta clasică: trandafiri sau lalele din care se pot face buchete minunate. Ele trebuie să fie întotdeauna în număr impar.

· Dacă vă cunoaşteţi bine prietenii, realizaţi un buchet în armonie cu interiorul lor.

· Evitaţi florile cu parfum pătrunzător: zambile, tuberoze, narcise sau cele care îi sperie pe superstiţioşi: crizanteme, maci, cale … Evitaţi de asemenea gladiolele, pentru că riscaţi să păreţi pretenţioşi. Mizaţi mai degrabă pe simplitate cu un buchet de flori de câmp care permite combinarea culorilor şi speciilor, şi, în plus, nu necesită vaze mari.

© Copyright 2009 ariadnaf’s blog. All Rights Reserved




Copyright

All rights reserved
Protected by Copyscape Plagiarism Tool

Calendarul articolelor

august 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Categorii

Arhiva

Top click-uri

  • Nespecificat

Numar de vizitatori

  • 46,877 hits

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.